Afganistanul se confruntă cu un deficit bugetar de 501 milioane de dolari în acest an financiar, au declarat sâmbătă autoritățile talibane ale țării, fără a clarifica modul în care va fi acoperită diferența dintre veniturile așteptate și cheltuielile planificate, informează stiripesurse.ro
Anunțând primul buget național anual de când talibanii au preluat controlul asupra acestei țări devastate de război în august anul trecut, vicepremierul Abdul Salam Hanafi a declarat că Guvernul prevede cheltuieli de 231,4 miliarde de afgani și venituri interne de 186,7 miliarde. “Veniturile sunt încasări de la departamentele legate de vamă, ministere și mine”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Finanțe, Ahmad Wali Haqmal.
În 2021, forțele străine s-au retras din Afganistan, ceea ce a dus la prăbușirea guvernului și la o preluare a puterii de către talibani. Retragerea anunțată de președintele Joe Biden a fost văzută de experții internaționali ca un eșec pentru Statele Unite ale Americii, care au cheltuit în unele perioade și 100 de miliarde de dolari pe an în Afganistan. Cu 2.461 de morți și o factură de 2.313 miliarde de dolari, Statele Unite au ieșit din război cu imaginea şifonată din cauza incapacităţii de a fi anticipat viteza victoriei talibanilor.
Țara se confruntă acum cu o prăbușire economică, în timp ce agențiile de ajutorare își dau seama cum să-i ajute pe afgani fără a le oferi talibanilor acces direct la fonduri.
Vicepremierul Abdul Salam Hanafia declarat că bugetul pentru actualul exercițiu financiar, care se va încheia în februarie anul viitor, a fost confirmat de liderul suprem al talibanilor, Haibatullah Akhunzada, și că acesta va folosi numai fonduri locale. Lucrările de dezvoltare vor absorbi 27,9 miliarde de afgani, a spus el, dar nu a oferit o defalcare a cheltuielilor pentru apărare. “Am acordat atenție educației și învățământului superior și toată atenția noastră se concentrează pe modul în care să deschidem calea educației pentru toată lumea”, a spus el pentru Reuters.
SUA a invadat Afganistanul în octombrie 2001, la scurt timp după atacul de terorist de la 11 septembrie, și i-a alungat de la putere pe talibani, pe care i-a acuzat că îi adăpostesc pe Osama Bin Laden și alți lideri al-Qaeda.
Numărul trupelor a variat de la an la an, de la câteva mii de soldați, până la un vârf de peste 100.000 de militari, atins în 2010 și 2011.
În timp, activitatea militarilor americani s-a mutat dinspre operațiuni ofensive înspre activități de instruire a forțelor guvernamentale afgane, ceea ce a scăzut mult cheltuielile SUA, scrie stiripesurse.ro
Sursa foto: stiripesurse.ro