ANPC a oprit temporar activitatea a două magazine Auchan, din Suceava și Iași, care au primit și amenzi de 80.000 de lei, anunță ANPC, conform stiripesurse.ro

Controalele au fost făcute în cadrul inițiativei ”Caravana Consumatorilor” care a continuat în nordul Moldovei în această săptămână.

 

Caravana propune realizarea acțiunilor de control într-o abordare unitară, la nivelul întregii țări, atât în ceea ce privește dimensiunea economică a operatorilor de pe piață, cât și pentru a crește gradul de eficiență a activității comisarilor.

Cele mai mari magazine verificate de către echipele Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est Iași aparțin lanțului Auchan și se află în municipiile Suceava și Iași.

În urma controlului, comisarii ANPC au aplicat celor două unității amenzi contravenționale, în valoare de 80.000 lei, împreună cu măsura complementară de oprire temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru zona Gastro a celui din Suceava, precum și de oprire temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru vitrinele frigorifice ale celui din Iași.

”Sunt avocat şi vin dintr-o zonă care ţine mai mult de juridic decât de acţiunea de control în sine. Ca obiective principale, mi-am propus aducerea legislaţiei privind protecţia consumatorilor la un nivel adecvat pieţei şi, bineînţeles, exigenţelor europene. Abaterile repetate ale operatorilor economici mari nu cred că pot găsi justificare. Am învăţat multe în cadrul acestei acţiuni şi, sigur, viitoarele noastre proiecte legislative vor ţine cont de realitatea acţiunilor de control”, a declarat vicepreşedintele ANPC, Sebastian Ioan Hotca, scrie stiripesurse.ro

 

sursa foto – stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *