Eveniment deosebit petrecut astăzi la Corbii Mari, în județul Dâmbovița, unde a fost inaugurat Centrul Medical din comunitate. Promisiunea primarului Ionuț Bănică a fost finalizată. În vreme de criză, adevăraţii gospodari îşi dau măsura vredniciei lor. Şi un astfel de gospodar, de edil, este şi primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică. Centrul Medical din Corbii Mari, a costat peste 3 milioane de lei, bani alocaţi prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Pe românește, un spital mai mic, cam așa arată Centrul. Acest edificiu este dotat cu toate facilităţile de care au nevoie să fie la dispoziţia cetăţenilor comunei, şi nu numai. De reținut este faptul că edilul Ionuț Bănică a adus medici din București pentru a fi la dispoziția cetățenilor.
Inaugurarea oficială a Centrului Medical a avut loc joi, 24 martie 2022, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene. Cetăţenii au ţinut să mulţumească autorităţilor locale pentru darul oferit. În deschidere un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de binecuvântare, de sfinţire, a noului aşezământ.
Panglica inaugurală a fost tăiată de președintele CJD, Corneliu Ștefan, de primarul comunei Corbii Mari Ionuț BĂNICĂ, Carmen Holban, deputat PSD, și de vicepreședintele CJD, Luciana Cristea.
„Am ales un primar tânăr, energic şi şcolit şi, sincer să fiu, nu mă aşteptam ca într-un timp atât de scurt să finalizeze acest Centru Medical. Se vede că în Corbii Mari pulsează viaţă, că cei care administrează comuna, Consiliul Local şi primarul sunt oameni ce trăiesc în Europa anului 2022. Avem nevoie de condiţii moderne pentru sănătatea noastră şi, iată că, la Corbii Mari au fost create, prin acest modern edificiu. Îl felicit pe primarul Ionuț BĂNICĂ şi sunt sigur că lucrurile vor merge la fel de bine şi în continuare”, a transmis domnu Ionel, un cetățean al comunei în vârstă de 76 de ani
