Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), braţul judiciar al Consiliului Europei, din care Moscova a fost exclusă oficial, a anunţat miercuri că suspendă ”examinarea tuturor cererilor” împotriva Rusiei, informează AFP, scrie stiripesurse.ro

”Curtea a decis să suspende examinarea tuturor cererilor împotriva Federaţiei Ruse până la examinarea consecinţelor juridice ale acestei rezoluţii asupra activităţii Curţii”, a precizat instanţa de la Strasbourg într-un comunicat.
ADVERTISING

 

Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a decis miercuri, într-o şedinţă extraordinară, excluderea Rusiei din această organizaţie paneuropeană, după 26 de ani de apartenenţă, se arată într-un comunicat de presă.

Marţi seară, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat în unanimitate un aviz conform căruia Federaţia Rusă nu mai poate fi stat membru al organizaţiei.

Guvernul Federaţiei Ruse l-a informat tot marţi pe secretarul general cu privire la retragerea sa din Consiliul Europei şi intenţia de a denunţa Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Rusia a precizat că a părăsit oficial Consiliul Europei din propria voinţă ca urmare a sancţiunilor fără precedent cu care se confruntă Moscova în urma campaniei sale din Ucraina, conform stiripesurse.ro

Moscova a aderat la Consiliul Europei la 28 februarie 1996.

Sursa foto: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *