Steffen Hebestreit, purtătorul de cuvânt al Guvernului Federal german, a susținut că Germania se opune excluderii Rusiei din sistemul de plăţi SWIFT, informează Reuters, citat de news.ro

 

„Oprirea SWIFT ar necesita o pregătire tehnică complexă şi ar avea efecte puternice şi asupra transferurilor de plăţi în Germania, precum şi pentru firmele germane, în tranzacţiile cu Rusia”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei.

Steffen Hebestreit a adăugat că Germania nu a fost singura ţară cu obiecţii referitoare la excluderea Rusiei din SWIFT. Italia şi Franţa au adoptat aceeaşi poziţie în acest sens, a adăugat el.

Oficialul german a subliniat că o serie de state s-au opus impunerii oricăror sancţiuni Rusiei legate de livrarea de petrol şi gaze. Germania ar fi încântată dacă Elveţia se va alătura sancţiunilor impuse, a continuat el, informează news.ro

Sistemul SWIFT este o reţea globală utilizată de aproape toate instituţiile financiare din întreaga lume pentru a transfera sume de bani între ele, constituind o piatră de temelie a sistemului internaţional de plăţi.

sursa foto – digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *