Parlamentul european a aprobat miercuri seară un nou sprijin financiar pentru Ucraina, în valoare de 1,2 miliarde de euro, relatează AFP, citat de agerpres.ro

Acest împrumut pe 12 luni alocat în două tranşe a fost propus de Comisia Europeană la sfârşitul lunii ianuarie şi aprobat vineri de statele membre UE. Împrumutul ”oferă un sprijin rapid într-o situaţie de criză acută şi întăreşte rezilienţa ţării”, indică textul adoptat de Parlamentul European.

Jumătate din sumă va fi acordată imediat, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Ucraina trebuie să demonstreze progrese în punerea în aplicare a unui program macroeconomic stabilit de Fondul Monetar Internaţional (FMI), precum şi garanţii în ceea ce priveşte statul de drept.

Eurodeputaţii au dat undă verde în cadrul unei proceduri de urgenţă, cu 598 de voturi pentru, 55 împotrivă şi 41 de abţineri, scrie agrepres.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *