În România urmează să își desfășoare activitatea un Grup de Luptă al NATO. Franța va conduce acest grup atât de important pentru țara noastră, mai ales în contextul regional complicat din Ucraina.

Jurnalistul Radu Tudor a explicat ce înseamnă un asemenea grup militar de luptă.

„Pentru Romania, ministeriala de aparare aduce o decizie foarte importanta pentru acest moment complicat de securitate : infiintarea unui Grup de Lupta (BG) in tara noastra, cum sunt cele din Polonia si Tarile Baltice. Natiunea cadru, care va conduce acest grup de lupta, va fi Franta. Intarirea zonei de sud-est a Flancului Estic al NATO se produce intr-un moment in care Rusia si-a sporit agresivitatea militara in bazinul Marii Negre, masand peste 140000 de militari si armament greu in Peninsula Crimeea si la granita cu Ucraina. Ambasadorul Frantei in Romania, Laurence Auer, a confirmat intr-un interviu pentru Europa Libera faptul ca Parisul pregateste cateva sute de militari pentru a fi trimisi in cadrul Grupului de Lupta NATO in tara noastra.”, arată jurnalistul Radu Tudor pe blogul său.

Statul Major al Forţelor Terestre (SMFT) a finalizat operaţiunile necesare declarării capacităţii operaţionale iniţiale (IOC) a Grupului de luptă al NATO care va fi constituit în România, în cadrul măsurilor aliate de întărire a vigilenţei pe Flancul estic – enhanced Vigilance Activities (eVA), informează Agerpres.

Capacitatea operaţională iniţială realizată de SMFT este fundamentată pe baza autorităţii pe care comandantul suprem al Forţelor Aliate în Europa (SACEUR) o are pentru a coordona toate activităţile aliate de întărire a vigilenţei la nivelul NATO, arată un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), transmis marţi AGERPRES.

Potrivit MApN, măsurile de creştere a vigilenţei (eVA) implementate de NATO reprezintă “un mesaj decisiv al coeziunii şi determinării alianţei”.

“Aceste măsuri defensive au rolul de a creşte gradul de pregătire şi prevenire a oricăror tipuri de agresiuni la adresa Alianţei şi de a demonstra cu claritate angajamentul ferm al NATO pentru apărarea tuturor aliaţilor”, se subliniază în comunicatul MApN.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat sprijinul Franței.

“Săptămâna viitoare, miniştrii Apărării din NATO se vor întâlni şi vor discuta despre cum putem întări şi mai mult prezenţa noastră în partea estică a Alianţei, inclusiv prin noi grupuri de luptă. Salut oferta Franţei de a conduce un grup de luptă aici în România”, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, săptămâna trecută când a fost în România.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a explicat ce înseamnă acest grup de luptă și din punct de vedere istoric….citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *