Proiectul „Gheorghe Zamfir – identitate naţională în universalitate” realizat prin co-finanţarea Ministerului Culturii de Asociaţia pentru Promovarea Copiilor şi Tinerilor Talentaţi din România şi beneficiind de sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, îşi propune promovarea în plan naţional şi internaţional a excelenţei actului intrepretativ al maestrului Gheorghe Zamfir, în contextul împlinirii, anul acesta, a 80 de ani de la naşterea.
Artistul a susținut seara trecută un concert la Clubul Studenților din Târgoviște.
“Maestrul Gheorghe Zamfir, cel mai bun naist al lumii, a ridicat în picioare sala Clubului Studenților din Târgoviște!
Cei prezenți la concertul susținut de maestrul Gheorghe Zamfir au avut parte de momente care, cu greu, pot fi redate în cuvinte.
În cei peste 50 de ani de carieră dedicați naiului, Gheorghe Zamfir a urcat pe cele mai mari scene ale lumii. A înregistrat aproape 190 de albume, a vândut aproximativ 650 de milioane de discuri în întreaga lume, iar toate acestea i-au adus peste 120 de discuri de aur și de platină.
Avem nevoie de astfel de evenimente, iar eu, alături de colegii din Consiliul Județean Dâmbovița și de Centrul Județean de Cultură, sunt încântat că, în preajma sărbătorilor de iarnă, am putut oferi oamenilor din sală un astfel de cadou.
Mii de mulțumiri și plecăciuni, Maestre!
Felicitări dirjorului Daniel Jinga și Orchestrei Filarmonice Muntenia!
Aplauze tuturor!”… a susținut liderul CJD
