Astăzi, 5 decembrie 2021, se împlinesc patru ani de la decesul Regelui Mihai. Pe 5 decembrie 2017 se stingea din viață ultimul rege al României.
A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al regelui Carol al II-lea, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).
A domnit între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, dar şi între 6 decembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Exact, în Al Doilea Război Mondial am avut o Românie condusă de Regele Mihai.
Astăzi, Familia Regală a României a transmis următorul mesaj:
”Regele Mihai I s-a stins din viață în ziua de 5 decembrie 2017, moment care a lăsat în inimile Familiei Regale și a tuturor românilor multă durere. Funeraliile Regelui Mihai vor rămâne una dintre cele mai emoționante pagini din istoria contemporană a României.
Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, în preajma împlinirii a patru ani de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai, la Mânăstirea Plumbuita a avut loc un parastas la care au luat parte Custodele Coroanei, Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria”
