Mobilizare exemplară pentru găsirea unei femei de 82 de ani

În cursul zilei de 30 noiembrie 2021, polițiștii Secției de Poliție Rurală Tigveni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 82 de ani, din localitatea Sălătrucu, ar fi plecat voluntar de la locuința sa, din seara zilei precedente.

În cel mai scurt timp, polițiștii s-au mobilizat, fiind solicitate persoane din aceeași localitate, precum și forțe suplimentare.

Din fericire, în urma căutărilor, în scurt timp femeia a fost găsită de polițiști, fiind în afara oricărui pericol.

Ulterior femeia a fost consultată de un echipaj medical, având o ușoară stare de hipotermie, după care a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

*_Recomandări din partea polițiștilor:_*

– când aveți o rudă sau cunoștință vârstnică, ce locuiește singură sau în zone izolate, asigurați-vă că este vizitată periodic de o persoană de încredere;

– încercați să cunoașteți cât mai multe din obiceiurile și locurile frecventate de persoanele vârstnice, în special dacă acestea au mai plecat în trecut, lipsind în mod nejustificat de la domiciliu;

– în situația în care asemenea persoane lipsesc nejustificat, sesizați din timp plecarea acestora, pentru a crește șansele de găsire a persoanei înainte de a suferi leziuni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *