Dosar penal după ce o maşină a Jandarmeriei a căzut într-un şanţ adânc de peste un metru şi jumătate, pe şoseaua Fundeni, din București. În zonă nu existau suficiente elemente de semnalizare, care să despartă şantierul de locul prin care treceau maşinile. Din fericire persoanele din interior autoturismului nu au fost rănite.

 

„În jurul orei 10.00, prin apel 112, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier, care a avut loc pe Șoseaua Fundeni. Din primele date, conducătorul unei autospeciale aparținând unei unități a Jandarmeriei ar fi pătruns pe o zonă în care se efectuează lucrări în partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducatorul autospecialei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0”, a transmis reprezentantul Brigăzii Rutiere.

S-a constatat că au existat probleme în semnalizarea lucrării, a adăugat reprezentantul Brigăzii Rutiere care a explicat că orice lucrare se semnalizează cu cel puțin 10 metri inainte având montate indicatoarele rutiere temporare – ocolire, drum în lucru, limitare de viteză 30 km/oră și balize.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de lucrări neautorizate în zona drumului public, a anunțat Poliția.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *