Un număr de 61 de pasageri de la două zboruri venite din Africa de Sud au fost testaţi pozitiv cu COVID-19 la sosirea la Amsterdam, a anunţat sâmbătă autoritatea sanitară olandeză, care analizează rezultatele pentru a vedea dacă este vorba de noua variantă a virusului, Omicron, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Momentan ştim că 61 de rezultate sunt pozitive, iar 531 negative”, a anunţat autoritatea sanitară olandeză (GGD).
ADVERTISING

 

Pasagerii testaţi pozitiv au fost plasaţi în carantină într-un hotel în apropiere de Aeroportul Amsterdam-Schipol.

Aproximativ 600 de pasageri au ajuns vineri pe Aeroportul Amsterdam-Schipol cu două zboruri KLM din Africa de Sud şi au fost testaţi mai multe ore din cauza temerilor privind noua variantă a virusului, considerată ”îngrijorătoare” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Guvernul olandez a interzis vineri toate călătoriile aeriene din ţările din sudul Africii.

Sursa: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *