Roberta și Rebeca, două nume puternice în spatele cărora se ascund două întruchipări ale gingășiei! Cele două surori sunt imaginea perfectă a veseliei, a inocenței, a copilăriei! Aduc bucurie celor din jur, oriunde s-ar afla și pare imposibil ca oricine le cunoaște să nu le îndrăgească.

Micuțele au crescut alături de mama lor până când aceasta s-a aflat în imposibilitatea de a le îngriji în condiții optime. A venit cu inima deschisă către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița solicitând ajutor, întrucât urma să plece la muncă în străinătate pentru a strânge banii necesari creșterii gemenelor. A ținut permanent legătura cu micuțele aflate în grija unui asistent maternal profesionist, pentru că la momentul plecării mamei și bunica era la muncă tot peste hotare. La întoarcerea în țară, mămica a revenit la noi pentru reintegrarea fetițelor. Avea un loc de muncă stabil și o locuință cu chirie unde putea trăi în siguranță alături de copile. Nu a apucat să finalizeze documentele, pierzându-și viața într-un accident rutier. ”Mami s-a transformat într-o steluță… Este acolo sus și se uită mereu la noi. Chiar dacă suntem triste pentru că nu o mai vedem pe mami, ne bucurăm că îi avem pe mamaie și pe tataie.”, spun micuțele cu ochii înlăcrimați și în același timp cu zâmbete duioase pe chipurile atât de senine.

Bunicii materni i-au luat locul mamei și au păstrat legătura cu micuțele, dorind să le ia în grijă prin obținerea tutelei. Procedura este de durată, însă, între timp, steluța pe care plutește mamica fetelor a strălucit mai puternic și i-a îndrumat pe oamenii cu suflet către gemenele Roberta și Rebeca. Povestea lor a ajuns la echipa Visuri la cheie și, ca prin minune, viața micuțelor s-a schimbat în doar câteva zile.

Asemenea finalurilor fericite din basmele cu prințese, Roberta și Rebeca, în vârstă de 7 ani, au revenit în familia naturală, în grija bunicilor, într-o casă nouă, amenajată special pentru ele, în localitatea dâmbovițeană Mija. Bucuria a fost de nedescris, mai ales când au pășit în propria lor cameră, ”o cameră de prințese”. ”Nu vreau să mai plec niciodată de aici… Nici eu!”, au spus entuziasmate gemenele.

Iubirea lor una față de cealaltă este nemărginită și extrem de sinceră: ”Într-o noapte am avut un coșmar și în acel vis urât sora mea nu era lângă mine. M-am speriat foarte tare pentru că era prima dată în care Rebeca nu era lângă mine și mi s-a făcut foarte dor de ea. M-am trezit plângând și am văzut-o pe sora mea lângă mine și am îmbrățișat-o tare. De atunci îmi este dor mereu de sora mea!” a povestit Roberta foarte serioasă. ”O iubesc foarte mult pe Roberta, cel mai mult. Este sora mea!”, a completat Rebeca.

Cele două gemene sunt cu adevărat deosebite, două mici prințese, frumoase, istețe, iubărețe și foarte jucăușe! Sunt ca o explozie de energie și luminează încăperea în care se află cu zâmbetele lor sincere și cu privirile pline de speranță.

Nu avem cuvinte de mulțumire pentru cei care au făcut posibilă împlinirea basmului pentru cele două fetițe! Noi rămânem alături de ele și le dorim o viață liniștită, cu bucurii la tot pasul. Au toate atuurile pentru a reuși pe viitor în tot ce își vor propune. Sunt împreună, sunt iubite și sunt vegheate de sus de steluța lor norocoasă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *