O autoutilitară a luat foc, în această dimineață, pe o stradă din localitatea Sadina. Conducătorul auto se pregătea să plece la serviciu, iar în momentul în care a încercat să pornească motorul a izbucnit incendiul. Acesta a coborât imediat și a cerut ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că ardeau materialele combustibile aferente compartimentului motor.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Informare preventivă:
Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
– verificaţi instalaţia electrică, astfel încât aceasta să nu prezinte cabluri neizolate;
– nu faceți improvizații la instalația electrică;
– asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
– verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
– verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autoturism.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *