Nume grele din PSD au șanse mari să facă parte din posibilul viitor guvern cu PNL. Marcel Ciolacu a vorbit despre foști prim-miniștri și despre lideri cu o popularitate incontestabilă și cu o experiență considerabilă în administrație, fie că este vorba despre cea de centru sau de cea locală.

Liderul PSD a mai precizat că profesorul Alexandru Rafila va fi susținut pentru funcția de ministru al Sănătății.

”S-a discutat de domnul Rafila. Din punctul meu de vedere e cel mai îndreptățit să preia acum Ministerul Sănătății.

Colegii cer ca prima linie a partidului, oamenii cu cea mai bună expertiză, și Mihai Tudose și Sorin Grindeanu au fost prim-miniștri, Rafila e un specialist, și domnul Dâncu a fost vice-premier, a condus ministerul Dezvoltării, are o experiență și doamna Gabriela Firea și în administrativ, în primul rând, dar eu o să solicit colegilor să mergem cu prima linie în acest moment dificil”, a declarat Marcel Ciolacu la Sinteza Zilei.

Download

Marcel Ciolacu, detalii din culisele negocierilor cu PNL şi UDMR: “Este un moment dificil pentru România. Am cerut o discuţie serioasă”

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a explicat cum au decurs negocierile cu PNL, UDMR şi minorități în vederea creării unei majorități parlamentare. „Este un moment dificil prin care trece România. Am cerut o discuție serioasă. Cred că am depășit tot acel Bonjour”, a spus liderul social democrat.

Marcel Ciolacu a subliniat că în urma discuțiilor PNL, UDMR şi minorități nu se va face rabat de la principii. Liderul social democrat s-a declarat mândru de felul în care partidul a purtat discuțiile care s-au extins de la nivel central până la nivel local, acolo unde s-au conturat şi nişte soluţii, în contextul în care România trece printr-o perioadă dificilă.

 

Referitor la propunerea de prim ministru, Marcel Ciolacu a dezvăluit că s-a discutat ideea de rocadă la un an şi jumătate, având în vedere că mai sunt 3 ani în care o eventuală coaliţie mai poate guverna.

„Noi am luat azi o decizie în Consiliul Politic Naţional de a avea negocieri pe programul de guvernare cu cei de la PNL, UDMR şi minorități în vederea creării unei majorități. Nu am luat un vot în care PSD intră la guvernare cu PNL, UDMR şi minorități.

Sunt mândru de stabilitatea şi reponsabilitatea PSD şi de felul în acre au decurs discuțiile. Toate lumea a înțeles că este un moment de răscruce pentru România. Nu am simțit niciun coleg frustrat sau reţinut de ceea ce a fost am trecut.

sursa – antena3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *