Biroul Executiv al PNL s-a reunit, luni seara, începând cu ora 20,00, în format de videoconferinţă pentru a discuta următorii paşi în criza guvernamentală, potrivit unor surse liberale.

Însă, chiar în debutul ședinței, premierul desemnat a anunțat că își depune mandatul, pentru că nu are majoritate parlamentară. Asta, deși Nicolae Ciucă a declarat, de mai multe ori, că nu va recurge la acest gest. Marţi, comisiile parlamentare ar trebui să-i audieze pe miniştrii propuşi în Guvernul Ciucă.

Preşedintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, a anunţat, luni, că Biroul Permanent Judeţean a decis susţinerea continuării discuţiilor şi negocierilor politice pentru realizarea unei majorităţi în Parlament şi formarea unui nou Guvern.

De asemenea, el a afirmat că orice amânare a rezolvării crizei politice va genera noi probleme, care îi vor afecta pe cetăţenii României, propunerea fiind ca premierul desemnat Nicolae Ciucă să-şi depună mandatul.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunţat în şedinţa Biroului Executiv al PNL că-şi va depune mandatul, în condițiile în care nu a reușit să își asigure o susținere parlamentară pentru un guvern minoritar.

Potrivit unor surse liberale, retragerea lui Nicolae Ciucă este, de fapt, o manevră politică. Președintele Klaus Iohannis nu va apăsa „butonul nuclear” al  dizolvării parlamentului, ci va face o a treia desemnare de candidat pentru funcția de prim-ministru. Acesta va fi nimeni altul decât… Nicolae Ciucă.

Propus a doua oară, Nicolae Ciucă va avea un mandat mult mai flexibil. Astfel, liberalii nu vor mai insista pe ideea unui guvern minoritar PNL-UDMR, ci vor negocia pentru o majoritate clară în Parlament. La acest moment, varianta mai probabilă este cea a unei majorități cu PSD, nu cu USR, însă Nicolae Ciucă va fi cel care va purta negocierile cu posibilii parteneri parlamentari.

Sursa: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *