Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj pe pagina de Facebook prin care își manifestă nemulțumirea față de Dacian Cioloș referitor la propunerea de la Ministerul Sănătății.
“Ioana Mihăilă trebuie retrasă de urgență, înaintea audierii din comisii! Asta, dacă Cioloș și USR mai au vreun dram de bun-simț!
NU poți propune la Sănătate aceeași persoană care, din iulie până în septembrie, a ignorat avertizările repetate de la specialiștii din țară, instituții europene și chiar de la OMS privind dezastrul sanitar care urma să lovească România în toamnă!
Mandatul lui Mihăilă este cronica unui DOLIU NAȚIONAL: ZERO testare extinsă, ZERO achiziții de medicamente anti-COVID și, mai ales, ZERO resurse pentru a pregăti spitalele de noul val al pandemiei!
A veni la Sănătate – în ziua cu peste 570 de morți! – cu unul dintre marii vinovați pentru tragedia în care ne aflăm, reprezintă cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!…a transmis liderul PSD pe pagina sa de Facebook