La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 20:30, Secția 22 Poliție a fost sesizată de reprezentanți unui magazin de aparatură electronică dintr-un mall din sectorul 6, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi provocat un incendiu în incinta magazinului.

Polițiștii sosiți la fața locului, au constatat că aspectele sesizate se confirmă și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Prejudiciul în cauză fiind de aproximativ 3.500 de lei.

Astăzi, polițiștii Secției 22 Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în București, la adresa unei femei, în vârstă de 44 de ani bănuită de săvârșirea faptei.

Femeia a fost condusă la sediul subunității pentru continuarea cercetărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *