SUA vor ridica pe 8 noiembrie, pentru persoanele vaccinate, restricţiile în vigoare din martie 2020 privind călătoriile internaţionale, a căror menţinere i-a nemulţumit pe mulţi dintre partenerii lor, în primul rând europeni, relatează vineri AFP. Între timp, SUA a ridicat nivelul de alertă cu privire la România și își sfătuiește cetățenii să nu călătorească în țara noastră.
“Noua politică americană privind călătoriile, care necesită vaccinare pentru călătorii străini în Statele Unite, va intra în vigoare pe 8 noiembrie”, a declarat vineri Casa Albă într-un comunicat confirmând data acestei ridicări a restricţiilor, care a fost deja anunţată luna trecută.
Acest nou dispozitiv se va aplica călătorilor care sosesc cu avionul, precum şi celor care trec frontierele terestre cu Canada şi Mexicul.
Confruntate cu pandemia, Statele Unite şi-au închis frontierele din martie 2020 pentru milioane de călători care veneau în special din Uniunea Europeană, Regatul Unit sau China, apoi mai târziu din India sau Brazilia. De asemenea, SUA şi-au închis punctele de intrare pe cale terestră pentru turiştii din Canada şi Mexic.
Aceste măsuri au putut provoca situaţii personale dureroase şi daune economice.
Pentru călătorii care sosesc cu avionul, Statele Unite vor solicita, pe lângă dovada vaccinării şi un test negativ efectuat în termen de trei zile înainte de plecare şi stabilirea de către companiile aeriene a unui sistem de urmărire a contacţilor…citeste INTEGRAL aici
