Liderul PLUS, Dacian Cioloș, recunoaște că a fost membru timp de câțiva ani al controversatei organizații MISA, condusă de Gregorian Bivolaru. Cioloș susține că a fost și la o spirală la mare cu MISA, iar de la cursuri a învățat despre arta meditației.
”Cred că am fost la o spirală la mare, o dată, pentru că erau tabere organizate. Erau, cred că, la vremea aceea, între 10.000 şi 20.000 de cursanţi în toată ţara pentru că erau cursuri organizate în diferite oraşe din ţară, unde era un instructor. Te înscriai ca la orice curs. Se ţinea la Casa Studenţilor din Cluj şi învăţăm diferite posturi, diferite tehnici de meditaţie. Eram interesat de lucrul acesta, citeam. Era exact aceeași perioadă în care am fost şi membru în Junimea “Vatra Românească”, aveam acces, la Biblioteca Universitară, la tot felul de cărţi care erau interzise înainte şi eram doritor să învăţ foarte multe, să asimilez foarte multe, să învăț ce se întâmplă cu lumea din jurul meu…citeste INTEGRAL aici
