Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a cerut structurilor MAI să-şi asume un rol activ în derularea campaniei de vaccinare, potrivit unei postări publicate, joi, pe pagina sa de Facebook.
“Faptul că ne aflăm în faţa unor noi provocări generate de valul 4 al pandemiei înseamnă o presiune crescută asupra sistemelor publice, în special pe cel sanitar, de ordine şi siguranţă publică, respectiv pe sistemul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Am solicitat structurilor MAI să acorde în continuare o atenţie sporită şi să îşi asume rolul activ în derularea campaniei naţionale de vaccinare în condiţii de siguranţă. Nivelul de implicare trebuie să rămână unul ridicat, iar coordonarea acţiunilor să fie eficientă şi profesionistă”, a spus Bode.
El a informat că joi, în cadrul şedinţei de Colegiu a Ministerului Afacerilor Interne, au fost abordate teme de actualitate care vizează trei paliere principale: implicarea structurilor MAI în derularea campaniei de vaccinare, situaţia execuţiei bugetare la 9 luni şi stadiul implementării măsurilor de reducere a deficitului de personal.
“În ceea ce priveşte analiza execuţiei bugetare pe primele 9 luni ale anului 2021, am cerut accelerarea proiectelor de investiţii aflate în derulare pentru atingerea obiectivelor de modernizare instituţională. Fondurile alocate trebuie utilizate la maxim, astfel încât proiectele să respecte graficul de implementare asumat. De aceea, pentru perioada imediat următoare, la nivelul fiecărei structuri trebuie realizată o planificare realistă a execuţiei sumelor rămase de utilizat până la finele anului, care să cuprindă priorităţile de finanţat în concordanţă cu timpul rămas la dispoziţie”, scrie ministrul.
În opinia sa, este esenţial să fie crescută viteza de implementare a acestor proiecte de dotare şi investiţii, pentru a fi sporită calitatea serviciilor publice oferite cetăţenilor…citeste INTEGRAL aici
