Operatorii de restaurante nu au dreptul să îi legitimeze pe clienţi şi prin urmare nici să verifice dacă certificatele “verzi” sunt în realitate ale clienţilor, astfel că un operator de restaurant se poate afla în situaţia de a permite accesul a 20 de persoane care în realitate folosesc acelaşi certificat “verde”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Ion Biriş.
“Statul ar face foarte bine să-şi facă un pic de ordine. Noi nu avem cum să verificăm certificatul ‘verde’, pe lângă faptul că nu avem oamenii disponibili, nu avem competenţele necesare. Ce pot eu să fac? Nu mai punem la socoteală că acel certificat verde poate fi arătat de oricine. Practic, dacă mie îmi intră 20 de clienţi la mine pe terasă cu acelaşi telefon cu acelaşi certificat verde, eu nu am ce să fac, îi las, pentru că nu am dreptul să-i legitimez. Deci este foarte ambiguă toată această chestie”, a afirmat Ion Biriş, în timpul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii.
Liderul HORA a subliniat că operatorii de restaurante nu se pot erija în gardieni publici, iar autorităţile iau foarte multe măsuri pompieristice pe acest subiect…citeste INTEGRAL aici
