Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită demiterea secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Sandor Gabor, precum şi a directorului general al Autorităţii Rutiere Române (ARR), Mihai Alecu, şi trimiterea către DIICOT şi DNA a raportului întocmit de inspectorii Corpului de Control în 29 iunie 2021.

“Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) vă atrage din nou atenţia cu privire la situaţia existentă în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi la vârful Autorităţii Rutiere Române (ARR) şi vă solicită să publicaţi de îndată raportul Corpului de Control din 29 iunie 2021 cu privire la faptele penale săvârşite în respectivele instituţii publice.”, se menţionează într-un comunicat remis marţi AGERPRES.
De asemenea, reprezentanţii COTAR solicită comunicarea stadiului în care se află raportul întocmit în 8 septembrie 2020, de Direcţia Corp Control şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Transporturilor, “document în care inspectorii arătau că la nivelul Direcţiei Generale de Transport Terestru, Direcţiei de Transport Rutier şi Autorităţii Rutiere Române s-a constituit un grup infracţional organizat care a delapidat bugetul ARR şi implicit al Ministerului cu peste 4,37 milioane euro în perioada 1 ianuarie 2016 – 12 martie 2020.”

“Aceeaşi soartă pare să o aibă şi raportul întocmit recent de Corpul de Control al ministrului Drulă cu privire la activitatea secretarului de stat Gabor Sandor şi a directorului general al ARR, Alecu Mihai, şi în care inspectorii din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii susţin că este vorba despre fapte penale, ce ar trebui cercetate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii COTAR susţin că documentul respectiv “se află pe masa ministrului Drulă din 29 iunie 2021, fără ca acesta să fi dispus vreo măsură, fară ca să îi fi demis pe cei doi responsabili şi fară ca să fi înaintat către Direcţia Naţională Anticorupţie raportul în care aceştia sunt incriminaţi de inspectorii din cadrul Corpului de Control.”…citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *