Gazetarul Ion Cristoiu afirmă că semnalul tras de ONU în privinţa schimbărilor climatice ar fi trebuit să fie pentru preşedintele Klaus Iohannis un prilej de a lansa un proiect de ţară al cărui obiectiv să fie trecerea României la energia verde şi nu să se manifeste prin acţiuni demne de ecologismul secolului trecut. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro și reluat de Mediafax:
„Potrivit unei ştiri difuzate de întreaga presă de la noi: ‘Grupul interguvernamental de experţi al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale din cauza efectelor activităţii umane (IPCC) a publicat cel mai amplu raport din istorie referitor la schimbările climatice, catalogat drept `Cod roşu pentru umanitate`. Potrivit experţilor ONU în domeniul climei, ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din ultimii 170, iar omenirea va asista în curînd la «evenimente meteo extreme fără precedent în istorie`.
Momentul a provocat printre altele reacţia lui Klaus Iohannis. Nu sub forma unui interviu (ar fi fost o minune mai mare decît oprirea schimbărilor climatice), nu sub cea a unei conferinţe de presă, nici măcar sub forma unui Comunicat, ci sub forma unei postări de cîteva rînduri pe Facebook.
Postarea cîtorva rînduri pe Facebook de către un lider, în fapt, dispoziţia dată consilierilor să fie postat un text, pentru că un lider cu o părere atît de bună despre el însuşi, nu se coboară pînă la a compune şi a bate el la computer un astfel de text, e cea mai puţin importantă formă de reacţie. Cînd reacţionezi la ceva prin simpla postare pe Facebook înseamnă că acorzi evenimentului o mică importanţă. Deoarece Klaus Iohannis s-a mai pronunţat în ultima vreme asupra schimbărilor climatice, ba chiar a schiţat cîteva fapte de protocol menite a-l arăta înscris printre ecologişti (a se vedea plantarea de puieţi în direct la tv, plimbarea cu barca, datul cu bicicleta) noi vom lua în serios textul şi-l vom supune iscodirii…citeste INTEGRAL aici
