Transportul ilegal al molozului în București este un business prosper. Nimeni nu se sperie de amenzi pentru că oamenii știu că nu le dă nimeni. Un reporter Digi24 a contactat un astfel de transportator ilegal. El s-a oferit să ne care 20 de saci de moloz, pentru doar 300 de lei. În ciuda întețirii controalelor de către polițiștii locali și inspectorii Gărzii de Mediu, transportatorii ilegali de moloz își văd în continuare de afaceri. Autoritățile locale îi sfătuiesc pe bucureșteni să apeleze la firmele legale.
Orice bucureștean care și-a renovat apartamentul poate găsi foarte ușor un transportator ilegal de moloz. E de ajuns să tasteze pe internet cuvintele “car moloz” și imediat are de zeci de oferte. La una dintre acestea a sunat și reporterul Digi24, care a spus că are 20 de saci de moloz, de care vrea să scape.
Discuție telefonică reporter – transportator ilegal de moloz:
Reporter Digi24: Spuneți-mi cât mă costă?
Transportator ilegal de moloz: 250 cu 300. 250 de lei, vă vine o mașină și încărcați dumneavoastră sau oamenii dumneavoastră. 300 de lei, dacă vin eu și încarc eu. Adică încărcat, luat sacii din apartament și duși în mașină.
Reporter Digi24: Am înțeles. Îmi puteți da și o chitanță, ceva…?
Transportator ilegal de moloz: Ăăă, vă pot da și chitanță, dar mă complic. Nu pot să eliberez bon și trebuie să vă dau factură pe persoană fizică, să mi-o plătiți prin bancă și mă complic prea rău, pentru o sumă așa mică.
Molozul preluat și transportat ilegal, depozitat pe domeniul public
Sacii cu moloz cărați ilegal sunt depozitați pe spațiul public.
George Lăcătuș, jurnalist Digi24: Depozitarea ilegală a sacilor cu moloz pe spațiul public vă poate aduce o amendă cuprinsă între 2.500 și 50.000 de lei, în funcție de gravitatea situației. Cei care se oferă să vă transporte sacii cu moloz în altă parte, pe alte terenuri, riscă pe lângă aceste amenzi și confiscarea automobilului.
Garda Națională de Mediu cunoaște foarte bine acest fenomen. Inspectorii și-au întețit controalele împreună cu polițiștii locali.
Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu: De la câțiva transportatori, 3-4 care se autorizau pe lună, deodată s-a ajuns la 200 și ceva de transportatori care doreau să se autorizeze pe lună, în urma confiscării automobilelor. Noi am confiscat 3 sau 7 automobile în 2020 și peste 100 în anul curent. La nivelul țării și al Bucureștiului sunt încă destul de mulți transportatori, care ilicit au afaceri în cărat molozul.
Bucureștenii care apelează la transportatorii ilegali, pot fi și ei amendați…citeste INTEGRAL aici
