Contractul pentru un alt tronson de pe Autostrada Transilvania ar putea fi reziliat din cauza unor lucrări suplimentare de 30 de milioane de euro. Este vorba despre secțiunea 3C2 a Autostrăzii A3, între Chiribiș și Biharia. CNAIR refuză plata lucrărilor, astfel că șantierul din Bihor s-ar putea închide chiar înainte de a începe. În cazul în care contractul va fi reziliat, licitația va fi reluată iar lucrările la tronson, întârziate cu încă doi ani.

Construcția lotului de 28,55 de kilometri al Autostrăzii A3, între Chiribiș și Biharia, a fost adjudecată de o asociere de firme din România și Slovacia. Contractul a fost semnat anul trecut și prevedea 6 luni de proiectare și 18 de execuție, pentru 326 de milioane de lei plus TVA.

Marius Camber, reprezentantul antreprenorului: Patru dintre structurile începute sunt fundate direct pe sol. De-a lungul timpului, gropile unde s-au turnat betoane au rămas deschise, iar apa din precipitații s-a infiltrat iar terenul nu mai are capacitatea portantă necesară, așa că trebuie executate niște lucrări de fundare indirectă.

Constructorul a făcut organizarea de șantier, dar pentru a începe lucrările așteaptă un aviz de la CNAIR pentru noul proiect tehnic. Acesta prevede lucrări suplimentare de 30 de milioane de euro….citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *