Co-președintele AUR, George Simion, a anunțat vineri că formațiunea solicită PSD să susțină inițierea procedurilor parlamentare pentru suspendarea din funcție a lui Klaus Iohannis, după ce co-președintele AUR Claudiu Târziu a anunțat în prima parte a zilei că parlamentarii formațiunii nu au de ce să susțină moțiunea de cenzură pentru că „nu are cum să fie adoptată” și pentru că este doar un „exercițiu de imagine al PSD”.
- „Mai ales după ultimele evenimente guvernul Cîțu trebuie să plece cât mai repede! Vom căuta susținerea și a altor parlamentari pentru că doar voturile noastre și ale PSD nu sunt suficiente pentru o moțiune de cenzură (jumătate plus unu din voturi). Nici jocurile de imagine de-a moțiunea făcute de PSD nu ajută. Miercuri în Parlament guvernarea putea fi oprită din implementarea PNRR printr-o treime din parlamentari, dar PSD a votat pentru. De asemenea revenim cu solicitarea către PSD să susțină suspendarea din funcție a lui Klaus Iohannis printr-un referendum național”, a scris George Simion, vineri, pe pagina sa de Facebook.
În februarie, liderul PSD Marcel Ciolacu spunea că nu vede oportună suspendarea lui Klaus Iohannis.
