Preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor, Florin Jianu, a solicitat în cadrul unei întâlniri pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), să existe din nou un fond pentru start-up-uri, aşa cum a fost ‘Start-up Nation’, un program care să susţină tehnologia şi digitalizarea, relatează Agerpres.
“Am cerut să existe din nou un fond pentru start-up-uri, aşa cum a fost ‘Start-up Nation’, un program care să susţină tehnologia, digitalizarea, dar avem nevoie de sânge proaspăt în economie. Este o perioadă extrem de dificilă. Din păcate am intrat pe o pantă descendentă în care vedem cum măsură după măsură acestea se închid şi acest lucru am cerut primului ministru. De asemenea, am cerut să existe o implicare mult mai consistentă a instituţiilor financiare româneşti, în speţă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Înţelegem necesitatea derulării unor instrumente prin Fondul European de Investuiţii, Prin Banca Europeană de Investiţii, dar reforma trebuie să fie totuşi a instituţiilor româneşti. Nu s-a discutat un buget al acestui program”, a declarat Florin Jianu, după întâlnirea cu premierul, la Guvern, pe tema PNRR.
Sursa: stiripesurse
