În dimineața zilei de 17 aprilie, doi frați din Westchester, New York, au aflat că au devenit milionari peste noapte, datorită unui pariu cu șanse mici de câștig pe o criptomonedă care a fost creată inițial ca o glumă, relatează CNN.
Tommy, în vârstă de 38 de ani, și James, în vârstă de 42 de ani, au plasat câteva sute de dolari într-un activ digital ciudat, criptomoneda shiba inu, o imitație a dogecoin – practic, o parodie la o parodie. O monedă shiba inu valorează o fracțiune de cent, dar un prieten expert în criptomonede le-a spus că, în opinia sa, ar putea fi o investiție câștigătoare.
„M-am gândit la bitcoin – și moneda asta valora odată o fracțiune de cent și acum valorează zeci de mii de dolari, iar acest lucru se întâmplă, este posibil”, a spus Tommy.
„Am avut încredere în prietenul meu și m-am gândit că și dacă va ajunge la zero, tot e în regulă. M-am gândit la asta ca la un bilet la loto care nu expiră”, adaugă el.
La mai puțin de două luni de la investiția inițială, făcută la sfârșitul lunii februarie, viața celor doi frați s-a schimbat. Era ziua de naștere a tatălui lor și, în loc să-i dea o felicitare, l-au făcut milionar.
