Un adolescent de 19 ani din comuna Şanţ, care a obţinut permisul de conducere cu mai puţin de un an în urmă, s-a ales duminică dimineaţa cu dosar penal după ce a condus sub influenţa alcoolului, a acroşat un pieton, iar mai apoi a fugit de la locul accidentului, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Accidentul a avut loc pe DN 17D, în localitatea Şanţ.

“Din primele verificări, s-a stabilit faptul că un bărbat de 65 de ani din localitatea Şanţ a fost acroşat de un autoturism condus de un bărbat de 19 ani din aceeaşi localitate, care ulterior a părăsit locul accidentului. În cauză, poliţiştii au întreprins măsuri specifice de identificare a conducătorului auto, care, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat faptul că are o îmbibaţie alcoolică de 0,60 mg/litru alcool pur în aerul expirat, urmând a fi dispusă recoltarea de probe biologice”, a transmis IPJ.

Un echipaj de prim-ajutor al SMURD s-a deplasat la locul accidentului şi a găsit victima conştientă, cooperantă, dar cu dureri costale şi excoriaţii la nivelul mâinilor.

Bărbatul lovit cu maşina de băiatul de 19 ani a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale suplimentare.

Şoferul începător s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conform agerpres.

Sursa: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *