Un studiu pionier realizat de cercetători ai Universităţii Oxford şi ai Universităţii Autonome din Barcelona a concluzionat că vaccinul companiei Pfizer a redus mortalitatea rezidenţilor din căminele pentru vârstnici cu 98% şi cu 97% posibilitatea de a fi spitalizaţi după cea de-a două doză, relatează marţi EFE.

Studiul, publicat de revista ştiinţifică The Lancet, este prima lucrare mondială privind eficacitatea clinică a vaccinului Pfizer în centrele pentru vârstnici şi a demonstrat o scădere a contagierilor cu 95% în rândul lucrătorilor sanitari şi cu 92% în cel al personalului acestor reşedinţe şi cu 88% în rândul vârstnicilor.

S-a observat că prima doză determină deja o reducere a infectărilor cu între 50 şi 60% a participanţilor la acest studiu. Este vorba de 28.594 de vârstnici de la reşedinţele din Catalonia, 26.238 de angajaţi ai acestor centre şi 61.951 de lucrători sanitari.

Rezultatele au arătat şi că după primele 12 zile de la primul vaccin, o perioadă în care doza nu poate avea un efect semnificativ, s-a înregistrat o scădere de între 15 – 20% a infecţiilor. Rezultatele finale vor fi cunoscute după o urmărire timp de două luni a subiecţilor, au relevat cercetătorii…citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *