Şeful Jandarmeriei Române, colonelul Alin-Ionel Mastan, a adresat, joi, un apel la calm şi la respectarea prevederilor legale către cetăţenii care participă la manifestaţiile de protest, relatează Agerpres.
“Mesajul meu şi al instituţiei pe care o reprezint este acela pe care l-am transmis prin toate canalele posibile de comunicare pe care le avem la dispoziţie, cu un apel la calm, cu un apel la un mod de exprimare a doleanţelor în spaţiul public cu respectarea prevederilor legale şi pot să vă asigur că Jandarmeria Română depune toate diligenţele pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru o manifestare cât se poate de civilizată a tuturor doleanţelor membrilor societăţii”, a declarat Alin Ionel-Mastan, la finalul unui eveniment desfăşurat la Biblioteca Academiei Române.
El a menţionat, referindu-se la acţiunea jandarmilor asupra unei persoane, la protestele din Piaţa Universităţii din urmă cu două zile, că “intervenţia în forţă este mult spus”…citeste INTEGRAL aici
