Guvernanţii ar trebui să ţină cont de toate doleanţele oamenilor, atât cele pe parte de viaţă şi sănătate, cât şi cele pe parte economică şi să găsească o cale de mijloc, spune Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale

Augustin Zegrean a explicat în emisiunea ,,Ochii pe mine!” – în contextul pandemiei, al restricţiilor şi al protestelor – unde anume încetează dreptul meu şi unde începe dreptul celuilalt, conform Mediafax.

Invitatul lui Vlad Craioveanu a susţinut că „cei care spun ar trebui să ne spună şi până când să stăm!”.

„Statul are obligaţia, aşa scrie în Constituţie, cred că Articolul 34, să asigure sănătatea şi igiena publică. Deci, dacă statul nu îmi asigură mie dreptul acesta la sănătate, eu pot să chem statul în judecată pentru că nu mi-a asigurat dreptul la sănătate. Şi, sigur, dumneavoastră o să îmi spuneţi: . Problema este de a se stabili unde începe dreptul meu la sănătate, unde se termină şi unde începe dreptul celuilalt la activităţi economice”, a spus Augustin Zegrean.

În opinia acestuia, nu ajunge o hotărâre de Guvern sau un ordin al unui ministru: „Problema este aşa: Constituţia României şi nu numai au un articol care spune că drepturile pot fi limitate, îngrădite numai prin lege. Deci nu faptul că vine un doctor sau un miliţian sau nu ştiu cine la tine la firmă şi îţi spune , nu este în regulă. Deci trebuie să fie o regulă care să reglementeze toate acestea pentru că aşa scrie în Constituție, în CEDO, în Cartea Europeană a Drepturilor fundamentale. Peste tot scrie la fel. Nu este destulă o hotărâre de Guvern sau un ordin al unui ministru sau cum se numesc acuma acestea unde vin tot felul de domni ce ne spun ce trebuie să facem şi ce nu”….citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *