Custodele Coroanei române, Majestatea Sa Margareta, a afirmat, vineri, într-o ceremonie care a avut loc în Holul de onoare al Castelului Peleş din Sinaia, la 140 de ani de la proclamarea Regatului României, că este de datoria Coroanei să ducă mai departe idealurile fondatorilor statului român modern.
În discursul său, Majestatea Sa Margareta a arătat că nimeni nu va mai putea împiedica dezvoltarea ţării, potrivit agerpres.ro.
“Suntem împreună pentru a sărbători 140 de la proclamarea Regatului României. 26 martie este o zi fundamentală în procesul de modernizare a ţării noastre. În anul 1881, România avea o constituţie vizionară şi îndreptată spre viitor, un suveran cu aspiraţii şi valori europene, legături diplomatice cu marile puteri ale lumii, baze solide în economie, apărare, educaţie şi cultură. Astăzi, Coroana, ca şi societatea civilă şi guvernarea, are datoria istorică de a duce mai departe idealurile fondatorilor statului român modern. Asemenea strămoşului meu, Regele Carol I, doresc să afirm azi, la 140 de ani de la proclamarea Regatului: nimeni nu va mai putea împiedica dezvoltarea României. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a spus Custodele Coroanei.
La ceremonie a participat şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, care a reamintit că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai al României, momentul fiind marcat de minister prin intermediul unui parteneriat cu Asociaţia pentru Patrimoniul Regal Peleş şi cu oraşul Sinaia.
Semnat la data de 22 septembrie 2020, protocolul de colaborare prevede realizarea şi amplasarea statuii Regelui Mihai I al României în oraşul Sinaia…citeste INTEGRAL aici
