Ca în fiecare an, în Sâmbăta Sfântului Teodor, prima sâmbătă din postul Paștelui, care anul acesta a căzut pe data de 20 martie, la Târgoviște, comunitatea bulgară din cartierul Matei Voievod a sărbătorit unul dintre cele mai frumoase evenimente tradiționale.
Chiar dacă pandemia cu noul coronavirus a restrâns frumoasa paradă a cailor, tradiția a mers mai departe.
”Mă bucură să văd că „Tudorița” sau „Paștele cailor”, obicei unic în România, se desfășoară și în această perioadă grea prin care toți trecem.
Este un semn al normalității, iar faptul că tinerii din Matei Voievod duc mai departe moștenirea culturală a bulgarilor târgovișteni ne arată cât de importantă este respectarea trecutului.
Din păcate, frumoasa paradă a cailor nu s-a putut ține din cauza pandemiei, dar sunt convins că, anul viitor, ne vom întâlni în condiții normale și vom putea celebra ”Paștele Cailor” așa cum trebuie.
Felicit Asociația „Zaedno” pentru organizarea acestui eveniment și îi asigur că le vom fi aproape și îi vom susține în permanență…a susținut președintele CJD Corneliu Ștefan
