Un profesor universitar, care este vâlcean la fel ca Florin Cîțu, a anunțat că îl dă în judecată pe premierul României, după ce acesta i-a numit ”teroriști” pe români.
”Către Judecătoria (…)
Domnule președinte,
Subsemnatul Valerian Stan (…), în temeiul Ordonanței Guvernului nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, formulez
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
a domnului Florin Cîțu, prim-ministrul Guvernului României, cu adresa de citare la Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr 1, Sector 1, Bucureşti,
solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri către subsemnatul în cuantum de 50.000 de lei.
În fapt
La data de 12 martie 2021, în cadrul conferinței de presă organizată la sediul Guvernului, primul ministru a afirmat că atitudinea persoanelor care “se împotrivesc acțiunilor pe care le ia Guvernul de a opri pandemia sunt similare cu acțiunile unor teroriști”. Ca Anexa 1 depun fotocopie a declarației primului ministru. Din lectura declarației domnului Florin Cîțu rezultă că, potrivit aprecierii sale, sunt similare acțiunilor teroriste opiniile critice formulate în spațiul public la adresa a ceea ce acesta a numit “acțiuni pe care le ia Guvernul de a opri pandemia”…citeste INTEGRAL aici
