Această rețea de crimă organizată opera pe teritoriul Franței din anul 2018 și a intrat în atenția autorităților franceze din Lyon. Acestea au cercetat angajarea ilegală a aproape 150 de muncitori din Moldova în domeniul construcțiilor în mai multe companii franceze de construcții. Grupul infracțional confisca actele de identitate ale cetățenilor moldoveni, victime ale traficului de persoane, și le înlocuiau cu acte de identitate românești falsificate. Muncitorilor ilegali moldoveni li s-a plătit salariul minim francez, însă programul lor săptămânal de lucru a depășit cu mult cele 35 de ore legale, subminând concurența loială în sectorul construcțiilor.Având în vedere că rețeaua criminală avea operațiuni pe teritoriul celor trei state (Franța, România și Moldova), în anul 2020, autoritățile judiciare franceză, română și moldovenească au decis înființarea unei echipe comune de anchetă (JIT) susținută de Eurojust.Eurojust a organizat trei întâlniri de coordonare pentru pregătirea și susținerea acțiunii, organizate la începutul acestei săptămâni, și a asistat la executarea ordinelor europene de investigație și a cererilor de asistență juridică reciprocă, în coordonare cu autoritățile moldovenești. Au fost percheziționate în total 44 de locuri și au fost confiscate 15 mașini de lux, precum și 100.000 EUR în numerar. În total, 11 conturi bancare au fost înghețate. În timpul acțiunii, 38 de persoane au fost arestate, inclusiv proprietarul român al mai multor companii franceze de construcții.Pe teritoriul României s-au efectuat 14 percheziții domiciliare, în județul Satu Mare de către polițiștii SCCO Satu Mare și a fost dispusă reținerea a 3 persoane, cetățeni români, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. Ulterior, față de persoanele în cauză, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.Felicitări tuturor participanților pentru eforturile depuse în probarea și documentarea întregii activități infracționale!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *