Administraţia Biden va prezenta joi un raport al serviciilor de informaţii care concluzionează că prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a aprobat în 2018 asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, au declarat trei oficiali citaţi de NBC News.
Evaluarea făcută de serviciile de infromaţii, bazată în mare parte pe analiza CIA, nu este nouă. NBC News s-a numărat între organizaţiile care au confirmat-o în 2018. Însă lansarea ei public va marca un nou capitol important în relaţia SUA – Arabia Saudită şi o renunţare clară din partea preşedintelui Joe Biden a politicii lui Donald Trump de a sugera rolul statului saudit în ceea ce a fost pe larg condamnat în Congres, de jurnalişti şi de un investigator ONU, informează News.ro.
Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a declarat miercuri reporterilor că Biden va lua legătura cu regele saudit, şi nu cu fiul lui,prinţul moştenitor. Ea a spus că raportul declasificiat este pregătit pentru a fi prezentat curând.
Rămâne de văzut cum va afecta asta relaţiile dintre Statele Unite şi Arabia Saudită.
Khashoggi, în vârstă de 59 de ani, era cetăţean saudit care lucra pentru The Washington Post când a fost ademenit în consulatul saudit din Istanbul, pe 2 octombrie 2018, şi ucis de o echipă de agenţi ai serviciilor secrete care aveau legături strânse cu prinţul moştenitor. Trupul său a fost dezmembrat în parte cu un fierăstrău, au spus oficialii americani, iar rămăşiţele nu au fost găsite…citeste INTEGRAL aici
