Donald Trump va încerca să revină în lumina reflectoarelor pe scena politică americană într-un discurs la o întâlnire importantă a conservatorilor, a declarat o sursă familiarizată cu planurile liderului republican, transmite duminică Reuters

Pe 28 februarie, Donald Trump intenţionează să vorbească la Conferinţa acţiunii politice conservatoare (CPAC) din Orlando, Florida, a declarat sursa pentru Reuters, sub condiţia anonimatului.

“Va vorbi despre viitorul Partidului Republican şi al mişcării conservatoare. De asemenea, mă aştept ca cel de-al 45 preşedinte să confrunte politicile dezastruoase privind amnistia şi (gestionarea) graniţei ale preşedintelui (Joe) Biden”, a spus sursa.

După două luni în care a susţinut, în mod fals, că pierderea alegerilor a fost rezultatul unei fraude pe scară largă, Donald Trump a fost achitat într-un proces de punere sub acuzare care a avut loc în Senat după ce liderul republican părăsise Casa Albă, scrie agerpres.ro.

Donald Trump şi-a exprimat mânia faţă de cei 17 republicani din Camera Reprezentanţilor şi Senat care au votat pentru acuzarea sau condamnarea sa, iar marţi şi-a îndreptat tirul retoricii acuzatoare către liderul republican din Senat, Mitch McConnell, decanul de vârstă al congresmenilor republicani.

Pierderea atât a funcţiei de preşedinte al SUA, cât şi a controlului în Senat, a stârnit îngrijorare în tabăra republicană care acum planifică cum să recâştige controlul în Congres în 2022….citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *