Două case au fost incendiate sâmbătă în comuna Cornu Luncii din județul Suceava.
În urma incendiului, la una dintre case au ars bunurile de la parter (mobilier, textile și alte bunuri casnice) și s-au degradat pereții. La cea de-a doua locuință, aflată la aproximativ 50 de metri distanță de prima, au ars acoperișul și bunurile din interior.
”Din primele cercetări, cauza probabilă, pentru ambele misiuni, este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.
Case incendiate de o mână criminală
La stingerea flăcărilor a participat și părintele Gabriel-Puiu Florea. Acesta a participat cu o autospecială pe care a cumpărat-o alături de fiii săi și alți tineri din comuna Cornu Luncii…citeste INTEGRAL aici
