Peste 150 de societăți comerciale, aproximativ 1.500 de persoane și aproape 300 de autovehicule au fost verificate de poliţişti în ultimele 24 de ore, în cadrul activităţilor de prevenire a răspândirii şi limitare a infectării cu coronavirus.
În ultimele 24 de ore, un număr de *197 de poliţişti și 42 de polițiști locali* au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.
Au fost desfășurate *31 de acţiuni punctuale* (dintre care 28 organizate independent de către poliţişti, 2 organizate cu IJJ Argeş şi una cu alte structuri).
În cadrul activităților au fost verificate *1.386 de persoane, precum și 270 de autovehicule, dintre care 100 mijloace de transport în comun.*
În ultimele 24 de ore, au fost verificate *134 de locaţii şi 160 de societăți comerciale*, unde poliţiştii şi reprezentaţii celoralte structuri cu care s-a acţionat în sistem integrat au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate.
*Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 181 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.000 de lei, după cum urmează:*
*-163 de sancţiuni, în valoare de 16.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;*
*-18 sancţiuni, în valoare de 2.500 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00);*
•
*Eveniment privat sistat de polițiști*
În noaptea de 13 spre 14 februarie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii Secției 2 Poliție Pitești au constatat că într-un apartament de pe raza de competență se asculta muzică la volum ridicat.
Din verificări s-a stabilit că o minoră de 17 ani, rămasă singură acasă, a organizat un eveniment privat. În total au fost identificate 12 persoane, cu vârste între 17 și 21 de ani.
Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate *12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.750 de lei,* conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.
