Autorităţile de la Moscova analizează adoptarea unui nou program de cheltuieli, în valoare de cel puţin 6,7 miliarde de dolari, pentru a calma nemulţumirile legate de scăderea nivelului de trai înainte de alegerile din toamnă, au declarat două surse apropiate discuţiilor, transmite Reuters.

Programul, care, potrivit unei surse, ar putea fi anunţat de preşedintele Vladimir Putin în următoarele săptămâni, în cadrul unui discurs anual, urmează protestelor naţionale de luna trecută, care au afectat valoarea rublei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a comentat planurile, dar a negat că o astfel de iniţiativă a guvernului ar avea rolul să descurajeze protestele. El a spus că orice fel de legătură între programul de ajutoare şi proteste ”nu corespunde realităţii”….Citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *