Prejudiciul furturilor a fost estimat la 19.000 lei!
Polițiștii au stabilit că în data de 16 decembrie 2020 și 06 ianuarie 2021, doi dintre bărbați, acuzați de furt calificat, au sustras, dintr-un magazin de electrocasnice situat în Shopping City Mall, din municipiul Râmnicu Vâlcea, nouă console Nintendo Switch, în valoare de 15.299,10 de lei. Activitatea infracțională a continuat și în data de 20 ianuarie 2021, trei dintre cei patru bărbați ar fi intrat într-un magazin de electrocasnice situat River Plaza Mall, din municipiul Râmnicu Vâlcea, de unde ar fi sustras, de pe raft, două epilatoare, în valoare de 3899,99 lei.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, au reușit, în data de 06 februarie să-i depisteze pe cei patru bărbați pe raza județului Cluj, asupra celor 4 au fost găsite mai multe bunuri a căror proveniență nu au putut-o justifica.
Ieri, 7 februarie, cei patru bărbați au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile față de trei bărbați, cu vârstele de 41, 28 și 20 de ani și control judiciar pentru 60 de zile față de un bărbat, de 41 de ani.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea și documentarea întregii activități infracționale a inculpaților.

