A fi ministru înseamnă să fii manager și să iei decizii, iar lui Vlad Voiculescu îi lipsesc tocmai aceste lucruri, a declarat deputatul PNL Florin Roman, care spune despre actualul ministru al Sănătății că „partea de PR și-o face foarte, foarte bine”.

Silviu Mănăstire a explicat, la „Dosar de politician”, că Vlad Voiculescu știa că sunt probleme în spitale încă de când se afla în opoziție și, deși atunci îndemna la acțiune, acum pare să se delimiteze de situațiile complicate și spune că măsurile trebuie implementate de managerii unităților sanitare.

„E adevărat, în timp ce dumneavoastră făceați prezentarea, eu mă uitam pe raportul semnat de Raed Arafat după tragedia de la Piatra Neamț, unde, dacă vă uitați atent, sunt identificate 302 locații de unități spitalicești, fie că sunt spitale mari, fie că sunt spitale mici, fie că sunt corpuri de spital, care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Se face foarte des o confuzie între aviz și autorizația de securitate la incendiu. Ce înseamnă avizul și ce înseamnă autorizația de securitate la incendiu – dacă avem un spital cu șase etaje din care sunt complet refăcute cinci etaje și al șaselea e refăcut tot cu excepția unei încăperi, acel spital nu are, potrivit legii, care a fost modificată după drama de la Colectiv, autorizație pentru securitate la incendiu. Autorizația pentru securitate la incendiu nu se mai eliberează decât în momentul în care este finalizată toată lucrarea din acel spital. Aviz înseamnă că, dacă ai reabilitat o secție, două sau trei și ele îndeplinesc din punctul de vedere al celor de la ISU condițiile de avizare, primești un aviz. De ce am făcut această precizare – pentru că problemele sunt mult mai ample. De altfel, vorbim doar de câteva spitale care funcționează cu autorizație de securitate la incendiu”, a declarat liberalul Florin Roman.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *