CFR Călători a anunțat că, în urma avertizărilor meteorologice, ninsori și rafale de vânt puternic, emise de ANM pentru partea de sud-est a țării, unele trenuri vor fi suspendate, iar circulația pe secția București-Constanța va fi restricționată.

„În urma avertizărilor meteorologice (ninsori și rafale de vânt puternic) emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru partea de Sud-Est a țării, CFR Călători informează pasagerii să aibă în vedere faptul că trenurile vor circula conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă, la nivelul companiilor feroviare fiind instituit Comandamentul de Iarnă. În contextul acestor avertizări meteo, compania de Infrastructură – CFR SA ne-a comunicat decizia de a restricționa pe secția București – Constanța circulația cu locomotive electrice, ceea ce generează necesitatea asigurării circulației cu tracțiune Diesel și modificări în mersul trenurilor CFR Călători”, anunță CFR Călători.

Astfel, trenul IR 1583 București Nord – Constanța va avea opriri în stațiile: Mircea Vodă Hm. Poarta Albă h., Basarabi, Murfatlar h. și Palas, iar IR 1580 Constanța – București Nord va avea opriri în stațiile: Palas, Murfatlar h., Basarabi și Mircea Vodă Hm în data de 27 ianuarie, iar IR 8693 Medgidia – Constanța va circula suplimentar. Trenul se va forma în stația Medgidia din R 8652 Tulcea Oraș – Medgidia, în zilele de 27 și 28 ianuarie.

„CFR Călători și CFR SA țin în permanență legătura operativ cu personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs pentru a se putea lua cele mai bune măsuri pentru asigurarea condițiilor optime de călătorie. Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor:

· 0219521 – INFO CFR (trafic intern).

· numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/· dacă trenul se află în circulație, în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

· pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.

· pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro,  la Mers tren trafic intern.

· la personalul nostru din staţii”, recomandă CFR Călători.

Pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea contravaloarea biletelor sau călătoriilor achiziţionate şi neutilizate, fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă.

Sursa: dcnews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *