Polițiștii au întocmit 184 de dosare penale pentru infracțiuni la regimul silvic în timpul unei acțiuni care a ținut șapte zile. 89 de persoane sunt cercetate și au fost date amenzi în valoare totală de peste 200.000 de mii de lei. De asemenea, au fost confiscate cantități mari de lemn.

„În urma acțiunilor desfășurate, echipele de control au înregistrat 184 de dosare penale, 89 de persoane fiind cercetate pentru infracțiuni la regimul silvic.De asemenea, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 121 de sancțiuni la legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, în valoare de aproape 210.000 de lei. Totodată, au fost confiscați 738 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 170.000 de lei. De asemenea, au fost identificați 582 de metri cubi de material lemnos tăiat ilegal, în valoare de aproape 230.000 de lei”, au anunțat polițiștii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *