Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, în data de 27 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare pentru combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 31 de societăți comerciale şi 30 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 98 de sancțiuni contravenționale (83 pentru nerespectare măsurii de protecție individuală, 2 sancțiuni pentru nerespectarea măsurii privind carantina și 13 sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie pe timp de noapte), valoarea totală a amenzilor fiind de 13.500 de lei.

Exemplu:

În cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, în timp ce efectuau activități de verificare a persoanelor aflate în izolare/carantinare pe raza municipiului Slobozia, au constatat că două persoane, de 24 și 33 de ani, ce figurează în listele Direcției de Sănătate Publică Ialomița în izolare, nu au fost găsite la adresa de domiciliu.

Întrucât nu au respectat măsurile impuse, persoanele în cauză au fost sancționate contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020, valoarea amenzilor fiind de 1000 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *