Cancelarul austriac, Sebastian Kurtz a anunțat, vineri, că Austria a început testarea în masă a populației pentru COVID-19. Decizia a fost luată în ciuda recomandărilor experților care spun că nu este o procedură ce va da rezultate.

La centrele de testare din Viena și alte orașe din Austria care au început testarea, s-au format, vineri dimineață, cozi lungi de aşteptare.

Kurtz a declarat la finalul lunii noiembrie că cetățenii care doresc să se vaccineze o pot face gratuit, iar dacă din cei 8,9 milioane de locuitori ai Austriei vor fi testaţi câteva milioane, autorităţile vor putea depista şi izola multe persoane infectate care nu prezintă simptome.

Experții în domeniul medical s-au opus, însă, testării în masă, deoarece, spun ei, testele negative le vor induce oamenilor ideea greşită că vor putea petrece sărbătorile de sfârşit de an cu rudele în condiţii normale.

Iar ei spun că rezultatele false pe care le generează kiturile folosite la testarea rapidă ar putea crea o impresie greșit și ar face mai mult rău decât bine.

Austria este a doua țară europeană care testează în masă, după Slovacia. Dar autoritățile de aici au început ulterior să se îndepărteze de această abordare, în lipsa capacităţii de urmărire a contacţilor. Un al doilea val de testare în masă a populaţiei a fost amânat, scrie Agerpres, citând DPA

Sursa:Puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *