În schimb, BEC a adoptat o decizie prin care se interzice utilizarea în cabina de vot a aparatelor de fotografiere, înregistrarea sau preluarea de imagini.

De asemenea, “Sunt interzise comercializarea şi/sau consumul de alcool în zona de protecţie a secţiei de votare”, mai prevede Decizia nr. 95/29.11.2020.

Potrivit Deciziei BEC, preşedintele Biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii în afara localului de vot, în sediul secţiei de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul sediului secţiei de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 50 de metri.

Decizia se afişează, prin grija Instituţiei Prefectului, la intrarea în sediile secţiilor de votare.

Ministerul de Interne (MAI) i-a trimis, miercuri, președintelui Biroului Electoral Central, judecătoarei Maricela Cobzariu, o adresă oficială în care solicită BEC-ului să interzică accesul cu telefonul mobil în cabina de vot, la alegerile parlamentare, spun surse instituționale pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

MAI a cerut BEC „interzicerea accesului în cabina de vot cu orice fel de aparatură de fotografiere, înregistrare sau preluare de imagini”, spun sursele citate.

Internele invocă reclamațiile legate de faptul că, urmare a înregistrărilor efectuate de alegătorul care a votat un anumit candidat sau o listă de candidați, acesta ar fi recompensat cu bani, bunuri sau alte foloase.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *