Întrebarea pe care toată lumea o ridică în această perioadă este când va fi autorizat unul din vaccinurile anti-Covid.

Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) examinează deja autorizarea a trei vaccinuri anti-coronavirus.

EMA a anunțat că primele vaccinuri anti-coronavirus ar putea fi autorizate la sfârșitul anului curent. O altă dată preconizată pentru autorizarea vaccinurilor ar fi începutul anului 2021.

„Este dificil, în acest stadiu, să se preconizeze cu precizie termenele de autorizare a vaccinurilor, pentru că nu avem încă toate datele, iar examene continue sunt în continuare în curs(…) În funcţie de înaintarea evaluării, EMA ar putea să fie în măsură să finalizeze evaluarea (vaccinurilor) candidate cele mai avansate către sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor”, anunţă EMA într-un e-mail transmis AFP.

Conform AFP, Agenţia Europeană a Medicamentelor autorizează vaccinul anti-coronavirus, după cate Comisia Europeană (CE) acordă dreptul laboratoarelor să comercializeze serul în țările membre ale Uniunii Europene.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunțase în urmă cu trei zile că vaccinul anti-coronavirus ar putea ajunge în Europa la jumătatea lunii decembrie.

BioNTech şi Pfizer au anunțat recent că eficiența vaccinului anti-Covid-19 produs de companii este 95%. De asemenea, se pare că vaccinul dezvoltat de laboratorul AstraZeneca și Universtatea Oxford împotriva coronavirusului are o eficiență medie de 70%.

Cu o zi în urmă, fondatorul și directorul BioNTech, pe nume Ugur Sahin, a anunțat că nsarea vaccinului anti-Covid-19 va avea loc cel mai probabil în luna decembrie a acestui an, conform AFP.

Sursa:Puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *